Am vazut ieri o reclama in care era o interogatie de genul "Victoria merita sacrificii?" si parca s-a conturat pe materia mea cenusie o idee. Parca da, parca orice necesita sacrificii in vremurile astea. Parca totul era mai simplu cand vietile nu ne erau dictate de statusurile de pe Facebook. Eu consider victorii supreme actiunile ce au lasat urme in omenire, fapte ce au revolutionat ceva, candva. Victorie nu e cand ii dai „maxim” cuiva, sau cand faci chestii injositoare. Victorie e atunci cand intelegi viata, cand iti depasesti limitele, cand nu regreti nimic si cand esti fericit. De fapt, intreaga viata se rezuma la incercarea de a atinge fericirea. Oamenii au diferite moduri de a dobandi fericirea. Victorie a fost cand Edison a descoperit becul, cand Nicolae Paulescu a descoperit insulina, cand Einstein a realizat teoria relativitatii, cand Niepce a facut prima fotografie si exemplele pot continua.
"Degeaba faci noua pasi catre victorie, daca sunt zece pana la aceasta". Din ce am inteles eu din viata, victoriile sunt de doua tipuri: interioare si exterioare. Poate, e adevarat, ma cam autocontrazic aici, dar pentru unii stiu ca victorie e sa vada ziua de maine ori sa faca lucruri nemaivazute. Pentru altii, sa isi depaseasca adversarul, iar pentru altii...sa castige la un joc de pe calculator. Unii isi pun in joc viata, altii triseaza. Traim intr-o lume in care majoritatea, daca ar avea de ales intre un obiect scump si nou si o zi fara notificari si fara sms-uri, pe malul unei mari de safir si sub un cer senin, ar alege obiectul.
Pentru mine, victoria e atunci cand fac ceva de care sunt mandra, fara sa conteze ca trebuie sa sacrific anumite placeri ale vietii/distractii pentru asta.
Dar inca odata, "Victoria merita sacrificii?"
No comments:
Post a Comment