Vectori

E frumos si trist cand ai impresia ca totul iti merge bine si dintr-o data lucrurile iau o intorsatura la care nu te-ai fi asteptat pana atunci...sau, ma rog, nu te-ai fi gandit ca va deveni realitate. Desigur ca "viata are suisuri si coborasuri" care se amplifica si se simplifica intr-un ritm haotic. Conteaza sa stii ca nu trebuie sa cobori prea repede si nici sa urci prea incet, ci sa iti dozezi efortul sau, de fapt, importanta pe care o acorzi amanuntelor intalnite pe parcursul drumului prin viata.

Pentru unii, exista doua tipuri de oameni, dar cui ii pasa pana la urma? Totul conteaza si totul este inutil in acelasi timp sau cum ar zice tata ca a zis Einstein, „totul este relativ”, iar scrierile despre stereotipurile umane mi se par de prisos. Descrierile oamenilor iti dau o stare de bine cand le citesti, parca te regasesti mereu in una, nu? Si dupa ce te regasesti in mai multe incepi sa te intrebi daca nu cumva esti un om de rand, la fel ca toti ceilalti. Si cand realizezi asta, ori incepi sa zici ca te schimbi -chiar daca schimbarea aia va fi de scurta durata -, ori nu faci nimic si ramai cu o impresie tampa in cap si zici ca a fost o coincidenta.

 De cand cu matematica asta a carei poveste e mai incalcita decat m-as fi asteptat, am inceput sa imi dau seama de importanta vectorilor. Niste linii banale care au o sageata in capat, nimic mai mult. Sunt vectori paraleli, vectori coliniari, apoi ti se zice ca vectorii paraleli sunt coliniari. Pe asta doar matematica o intelege, dar parca un pic se regaseste si in viata, cum ar fi ca doua persoane cu personalitati diferite se pot intelege de minune. Dar daca vectorii aia sunt opusi? Daca doi vectori descopera ca au aceeasi directie si acelasi sens si unul se decide sa fie pe minus?




Sau poate cum zice si poza... 

Visare

Am citit un citat pe care simteam nevoia sa il impartasesc cu cineva si...as mai fi vrut sa zic de o persoana cu care pot avea conversatii lungi si profunde -pe care altii le-ar considera incoerente- despre sensurile vietii, dar acea persoana momentan se pare ca are nevoie de putina pauza de la rutina si respect asta.

Deci, citatul ... „Uneori, visurile care devin realitate sunt visurile pe care nici nu stiai ca le ai” - "Sometimes dreams that come true are the dreams you never even knew you had." Atata tot, mi-a facut creierul sa se opreasca pentru cateva secunde si, dupa ce am pus lucrurile cap la cap am realizat ca este adevarat. De multe ori ne subestimam cu o marinimie fara limite si nu ne dam seama ca putem mai mult. Ce-i drept, niciodata nu vom putea sa ne cunoastem pe noi insine in totalitate, dar daca am invatat ceva e ca singura persoana pe care trebuie sa o impresionezi de-a lungul vietii esti insuti/insati tu, asa ca invatati-va sa nu va mai subestimati si sa aveti vise care sa fie demne de voi. Nu cred ca ar trebui sa ii fie frica [pauza] cuiva sa tinteasca [pauza iar] cat mai sus.

'cause you were born this way, baby

Infamie

Tocmai am venit din prima mea tabara din Apuseni si pe langa multa distractie, intr-una din seri am avut niste dezbateri filozofice. Chiar apreciez la prietenii mei din tabere ca au si alte cunostinte pe langa cele pe care mass-media ni le infiltreaza in subconstient si ca putem vorbi despre lucruri ce necesita o cultura diferita. Spuf / Andreea Smeu mi-a recomandat, deci, un film-documentar numit Zeitgeist, ca tot vorbeam despre credinta si idoli. Ei, la inceput eram mai sceptica si aveam o oarecare incredere in ceea ce tine de crestinism, dar acum ca am vazut ce am vazut, mi-au fost deschisi ochii. Sunt mult prea multe "coincidente" pe care nu le stiam, dar acum ca le-am descoperit, totul pare mai logic. In documentar nu e vorba numai despre credinta, ci si despre celelalte moduri prin care suntem fraieriti de cei care stiu sa ne fraiereasca. Lumea asta e cladita de ceva timp pe o structura umpluta cu infamie si inscenari, in care dorinta de imbogatire eclipseaza orice urma de bunatate si pace.

Trist, dar adevarat. In fine. Recomand Zeitgeist.

100 si inapoi

Astazi s-au facut 100 de ani de la moartea celui mai mare dramaturg roman: Ion Luca Caragiale. Un om care a daruit atat de mult si a primit atat de putin trebuia comemorat intr-un mod deosebit, nu printr-o simpla stea. Adevarat, el a fost o stea, caci si soarele-i tot una. As vrea sa ma indepartez de prezent si sa traiesc acum 100 de ani, apoi sa revin la normal, sa fie ca un vis implinit. Pacat ca in lupta noastra fireasca si nebuneasca de a ajunge in viitor, uitam trecutul si faptul ca cele mai importante lucruri atunci s-au realizat. In trecut sunt bazele prezentului si ale viitorului. Acum 100 de ani s-a stins o stea, acum 100 de ani probabil ca o persoana nu insemna asa mult pentru omenire cum a insemnat Steve Jobs, dar se pare ca valorile sunt uitate.

Victorie?!

Am vazut ieri o reclama in care era o interogatie de genul "Victoria merita sacrificii?" si parca s-a conturat pe materia mea cenusie o idee. Parca da, parca orice necesita sacrificii in vremurile astea. Parca totul era mai simplu cand vietile nu ne erau dictate de statusurile de pe Facebook. Eu consider victorii supreme actiunile ce au lasat urme in omenire, fapte ce au revolutionat ceva, candva. Victorie nu e cand ii dai „maxim” cuiva, sau cand faci chestii injositoare. Victorie e atunci cand intelegi viata, cand iti depasesti limitele, cand nu regreti nimic si cand esti fericit. De fapt, intreaga viata se rezuma la incercarea de a atinge fericirea. Oamenii au diferite moduri de a dobandi fericirea. Victorie a fost cand Edison a descoperit becul, cand Nicolae Paulescu a descoperit insulina, cand Einstein a realizat teoria relativitatii, cand Niepce a facut prima fotografie si exemplele pot continua.

"Degeaba faci noua pasi catre victorie, daca sunt zece pana la aceasta". Din ce am inteles eu din viata, victoriile sunt de doua tipuri: interioare si exterioare. Poate, e adevarat, ma cam autocontrazic aici, dar pentru unii stiu ca victorie e sa vada ziua de maine ori sa faca lucruri nemaivazute. Pentru altii, sa isi depaseasca adversarul, iar pentru altii...sa castige la un joc de pe calculator. Unii isi pun in joc viata, altii triseaza. Traim intr-o lume in care majoritatea, daca ar avea de ales intre un obiect scump si nou si o zi fara notificari si fara sms-uri, pe malul unei mari de safir si sub un cer senin, ar alege obiectul.

Pentru mine, victoria e atunci cand fac ceva de care sunt mandra, fara sa conteze ca trebuie sa sacrific anumite placeri ale vietii/distractii pentru asta.

Dar inca odata, "Victoria merita sacrificii?"